Marcel Ciolacu: Va fi o anvelopă de 15% pentru majorarea pensiilor în România. O să venim cu legea până în 31 decembrie 2022

Publicat: 16 nov. 2022, 11:47 Autor: Camelia Arhiva
Marcel Ciolacu: Va fi o anvelopă de 15% pentru majorarea pensiilor în România. O să venim cu legea până în 31 decembrie 2022

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a reiterat duminică seara la Antena 3 că susţine majorarea diferenţiată a pensiilor, în cadrul unui buget al pensiilor mai mare cu 15% comparativ cu cel actual.

Liderul social-democrat a explicat că miniştrii Muncii şi Finanţelor Publice vor formula o propunere conform căreia toate pensiile să fie majorate cu un anumit procent. În schimb, a mai spus Ciolacu, pentru pensiile de serviciu ar urma ca acest procent să se aplice doar pentru acea parte a pensiei pentru care a existat contribuţie, nu şi pentru partea considerată ”specială”.

”După ce am încheiat legea cu energia, am zis să venim cu proiectul de buget. Acolo să stabilim exact procentul care va rezulta nominal o sumă pe care să o folosim la pensionari. Am încercat o să ieşim din această logică, din punctul meu de vedere e şi jignitoare faţă de pensionari, şi nesustenabilă, negândită. Un pic mult prea uşor de exprimat la televizor, ne dăm toţi cu părerea că e 10, că e 15… Am stabilit că în momentul acesta se va crea o anvelopă de cum ar fi o mărire de 15%. Asta înseamnă un efort bugetar între 15 şi 16 miliarde de lei. Eu, personal – şi am început discuţiile cu domnul prim ministru şi cu domnul preşedinte Kelemen Hunor – nu mie se pare, pentru situaţia actuală, fiindcă totuşi noi ne raportăm la ceea ce se întâmplă în acest moment, cu aceste crize suprapuse (…) Eu nu sunt de acord că se împartă cunun procent egal punctul de pensie la toată lumea”, a spus Ciolacu la Antena 3 CNN.

Ciolacu mai spune că deja au început discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu Kelemen Hunor pe acest subiect.

„O să venim cu legea până în 31 decembrie 2022”, a precizat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

În ceea ce priveşte pensiile mici, Ciolacu susţine că este nevoie pentru acestea de „o mărire procentuală mai mare”.  Marcel Ciolacu a ţinut să sublinieze că aceasta ar urma să fie „o reglementare pe perioadă determinată”.

Publicat: 16 nov. 2022, 11:47 Autor: Camelia Arhiva
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă
×